…

De multe ori oamenii actioneaza impulsiv. Tind sa se arunce la prima mana care li se intinde, chiar daca aceasta este mai mult distructiva decat constructiva. Doar pentru ca mana este intinsa, nu inseamna neaparat ca ea vrea sa ne ridice. De asta avem nevoie toti: de o mana care sa ne ridice sus, sau mai sus.
Am trait un fel de viata pe care am condus-o eu, fara reguli sau trasee. Am trait diverse situatii care m-au intarit si mi-au format un tel. Am cunoscut si am avut langa mine oameni prin care mi-am definit o personalitate. Am trait o multime de stari diferite, care m-au ajutat sa deosebesc binele de rau. Am trait pana acum, in mare parte, asa cum a trebuit dar si asa cum am ales eu. Viata mea m-a facut sa cred ca eu nu am nevoie de o mana.
Dar am. Am nevoi umane, normale, care ne fac viata, noua, oamenilor. Sunt om!
Nu am simtit de multe ori fericirea pe care am simtit-o de curand. Fericire, implinire, bucurie, sens. Sa constientizezi ca ai un sens e mult. Sau, cel putin, e mult pentru mine. A fost si inseamna mult sa simt implinirea in viata mea. Nu am stiut ca este atat de inaltatoare. Nu am stiut ca mie mi s-a dat ceea ce mi-am dorit, ca o parte din visele mele s-au implinit. Nu am stiut pana acum. Acum, cand simt din nou, frica. Frica, si odata cu ea, toate pacatele trecutului.
Am simtit prea mult timp ca mana mea nu e singura, ca exista una care o strange pe a mea intotdeauna, chiar daca o doare, chiar daca nu o doare. Asa am simtit eu, prin mana, in inima. Dar inima mi-e tot asa, dintotdeauna, singura.